Olanda va dubla locurile destinate solicitanților de azil

Olanda va dubla locurile destinate solicitanților de azil
Publicat: 28/11/2015, 13:25

În contextul în care Europa se confruntă cu cel mai mare aflux de migranți de la al Doilea Război Mondial încoace, Guvernul olandez deblochează, de asemenea, fonduri suplimentare în valoare de 350 de milioane de euro, anul acesta, pentru a face față acestei provocări.

Un număr suplimentar de 42.500 de spații urmează să fie create pentru solicitanți de azil care urmează să sosească în țară, dintre care doar 10.000 vor fi disponibile în următoarele trei-șase luni.

„Având în vedere cât de mulți oameni vin, este inevitabil ca aceasta să fie doar o primire modestă”, a declarat vineri pentru presă premierul Mark Rutte.

Alte 24.000 de locuri urmează să fie create pentru persoane ale căror solicitări de azil au fost deja aprobate.

Sute de mii de persoane, care fug din calea războiului și sărăciei, în principal din Orientul Mijlociu și Africa, au ajuns pe țărmurile Europei în ultimele luni.

Aproximativ 46.000 de persoane sunt deja cazate în adăposturi pentru solicitanți de azil în Olanda, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului Justiției.

Însă aproximativ 16.000 dintre ele au obținut deja azil, iar în prezent așteaptă să fie recazate.

În total, aproximativ 60.000 de refugiați sunt așteptați să sosească în țară până la sfârșitul acestui an.

„Guvernul și autoritățile locale au ajuns la un acord în înfruntarea problemelor cu cazarea, educația și integrarea legate de afluxul de solicitanți de azil în Olanda”, a anunțat Guvernul într-un comunicat.

Problema imigrației a creat disensiuni puternice în Olanda, în ultimele luni, în pofida cunoscutei atitudini tolerante a olandezilor și unei societăți multiculturale.

Dezbateri la nivel local și națioal cu privire la gestionarea crizei sunt tensionate și puternic încărcate emoțional, marcate de insulte și amenințări.

Profitând de valul de nemulțumire, Partidul Libertății (PVV, antimigrare) al lui Geert Wilders a atins în ultimele săptămâni, potrivit unor sondaje, niveluri-record de popularitate.

Membrii coaliției liberal-laburiste aflate la guvernare au puncte de vedere foarte divergente cu privire la modul de gestionare a crizei, dar doresc să se asigure că țara nu este percepută că-i primește prea ușor pe cei care-i traversează frontierele.

„Este necesar să oprim valul de migranți care vine în Europa. Nu putem continua la nivelul actual”, declara săptămâna aceasta pentru presă Rutte.

„Prima etapă este să ne asigurăm că frontierele sunt controlate”, a declarat el joi seara, citat de Financial Times.

„Așa cum știm cu toții de la Imperiul roman, imperiile mari se prăbușesc dacă frontierele nu sunt bine protejate”, a adăugat premierul olandez.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României